Hello, ladies.
Nu multe dintre voi stiti, insa am un corp destul de
“fucked up”. Stomac, inima, ficat, tiroida – toate imi dau batai de cap, insa
le tin cat de cat sub control cu tratament. Dar pe langa acestea, probleme pe
care le am la coloana sunt de departe cele mai naspa. Nu voi intra in detalii
si nu o sa va spun exact ce am, pentru ca nu este relevant pentru voi. Insa
statul in picioare mai mult de 15-20 de minute, mersul pe jos pe o perioada de
timp mai mare de doua ore fara sa fac pauze, ridicatul / caratul de greutati
peste doua kilograme se transforma, pentru mine, in dureri groaznice de spate
si, cateodata, imposibilitatea de a mai misca. Literalmente nu ma pot misca,
pentru ca altfel am senzatia ca imi taie cineva coloana in mii de bucati, pe
viu.
De ce va spun toate acestea? Pentru ca aseara am avut o
astfel de “criza” care, involuntar, mi-a amintit de una dintre cele mai chinuitoare
vacante pe care le-am avut vreodata. Si cine mi-a distrus vacanta? Bineinteles
ca Mr. Petarda, ca numai despre el putea fi vorba. Asadar, sa trecem la
povestit, pentru ca sunt multe de spus.
Ador Viena si, desi am vizitat-o de doua ori pana acum, nu
ma satur de ea. Prima data am fost in vacanta cu tata dupa ce am terminat
facultatea: tata – super obosit de la serviciu, eu – fresh ca o floricica,
neavand niciogrija, aka niciun job :)). Atunci n-am vazut
prea multe, ci am vizitat doar principalele puncte de atractie ale metropolei
impreuna cu tata si prietenii nostri de familie, pentru ca nu m-am incumetat sa
ma aventurez singurica prin oras.
A doua oara am vizitat Viena impreuna cu Mr. Petarda si deja
eram impreuna de doi ani jumatate. Pe de o parte, eram fericita ca merg cu el
pentru ca tipu’ adora sa strabata orasele straine, sa le descopere. Pe de alta
parte, eu deja lucram in momentul respectiv, asa ca nu vroiam altceva decat sa
ma plimb la pas lejer prin metropola si sa bag in mine odihna cat cuprinde.
Teapa, insa, pentru ca Mr. Petarda nu mai lucra de cateva luni, iar acasa nu
facea nimic altceva decat sa doarma si sa se joace la PC toata ziua, asa ca era
plin de energie. Si inca ceva: singura lui grija legata de aceasta vacanta a
fost sa-si pregateasca bagajul, deoarece cazarea era asigurata de mine: urma sa
locuim la prietenii mei de familie, deci nu plateam hotelul si aveam asigurata
si o mare parte din mancare. Ca atare, omu’ scapase dintr-un foc de o
cheltuiala de vreo 500 de euro, minim.
Bineinteles ca a trebuit sa incepem concediul cu stangul: cu
patru ore inainte de a decola am aflat ca nu mai plecam cu avionul, deoarece
compania aeriana se declarase falimentara chiar in acea dimineata si anulase
toate zborurile. Eram super plina de spume si nervi, dupa cum va puteti
imagina, insa am discutat cu tata si dragul meu parinte s-a oferit sa ne duca
el cu masina pana la Viena. Da, era un drum lung si obositor, dar macar
ajungeam la destinatie. Nici nu ma asteptam ca Mister sa refuze oferta, dar asa
s-a intamplat: n-a vrut in ruptul capului sa ne duca tata pe motiv ca “nu vreau
sa mergem cu el si gata”. Frumoasa explicatie, nu? Ce-am facut pana la urma? Am
plecat cu trenul, la insistentele lui – o experienta pe care n-o recomand
nimanui pentru ca este extraordinar de obositor, costa o gramada de bani si mai
stai si cu frica in san ca poate intra cineva peste tine. Nu de alta, dar au
fost cazuri.
Bun, ajungem intr-un final in Viena, in prima zi ne odihnim,
iar a doua zi dimineata il intreb pe Mister care e itinerariul. La care se uita
senin la mine si spune: “Ce itinerariu?” – “Pai am crezut ca ai facut si tu un
program, ce si cand vizitam etc, ca doar asa te rugasem” – “Ah, pai nu m-am
ocupat de asta ca n-am avut chef. Programul este simplu: ne trezim in fiecare
zi la 7, mancam si plecam la drum prin oras. De pranz mancam in oras si mai
venim acasa seara pe la 10-11”. Cred ca puteti sa va inchipuiti ca m-au apucat
nervii si i-am explicat desteptului ca eu nu pot merge intreaga zi prin oras,
avand o singura pauza la pranz si ATAT. Nu de alta, dar risc sa ajung acasa pe-o targa. In plus, venisem in concediu sa ma relaxez, nu sa
umblu de nebuna prin oras. Dar ai cu cine sa te intelegi?
In primele doua zile mi-a dat trezirea la 9 dimineata, deci
a fost chiar ok (not) si, intr-adevar, a fost cum a zis el: am umblat continuu
pana am simtit ca pic din picioare. N-au lipsit vesnicele nemultumiri “dar de
ce te-ai incaltat cu balerini”, “dar de ce nu mergi mai repede”, “dar iar vrei
sa ne odihnim putin?”. La un moment m-au apucat dracii si-am tipat la el ca
suntem in vacanta, nu in p**a mea la un maraton. Tin minte ca in a doua zi de
concediu pentru ca ma tot amana in ceea ce priveste masa. Dimineata
n-avuseseram timp sa mancam, asa ca eram lesinata de foame si ii tot spuneam sa
ne oprim naibii undeva sa mancam. “Hai mai mergem putin si dup-aia ne oprim, promit”.
Da, ne-am oprit pe la vreo 8 seara la un Mc K. Urmarea: mi se facuse
extrem de rau de la mancare si am stat jumatate de noapte cu wc-ul in brate. In
timp ce el se c**a pe langa mine si tot indruga ca-i pare rau, lucru care nu ma
incalzea cu nimic.
Majoritatea zilelor au decurs in acelasi ritm, cu “maraton”
prin oras, certuri si implorari sa ne oprim din cand in cand pentru o pauza,
sau macar sa mergem mai incet. Ce se schimbase era doar ca acum se indura sa
mancam de pranz la un restaurant, nu sandvisuri luate in ghiozdan de acasa sau
cate o gustare cumparata de la chioscuri. O singura zi a facut exceptie, in
sensul rau, cand intr-adevar am crezut ca pic pe strada si nu mai pot merge.
In ziua cu pricina ne treziseram, ca de obicei, la 8
dimineata si m-a informat dinainte de a iesi pe usa ca “vreau sa vedem cat mai
multe azi, pentru ca mai e putin si plecam”. De parca Viena pleca undeva, dar
ma rog. Tin minte ca mai intai am explorat celebrul bulevard Ring, de vreo doua
ori ca sa fie omu’ sigur ca a vazut si pozat tot, apoi am pornit spre
Schonbrunn. Acolo am “puricat” nu doar gradinile ci si intreg palatul, o
actiune care nu-ti mananca doar foarte mult timp, ci si multa energie, pentru
ca e mult de mers pe jos. De la Schonbrunn am pornit-o pe jos spre Mariahilfer
Strasse si din nou spre Ring si tot asa, pana cand am simtit ca ametesc de
foame si oboseala. Si partea cea mai naspa: coloana incepea sa ma doara. Era
deja 7 seara si va jur ca nu mai puteam sa fac un pas. I-am spus ca mi-e foame
si sa ne oprim undeva sa mancam. Mi-a zis sa-mi cumpar un hot dog cu
promisiunea ca ne mai plimbam putin si mergem sa mancam. Ca o paranteza, a fost
un “gentleman” si mi-a halit jumate din hot dog pentru ca “mi-era pofta, iubi”.
Alta cearta, alta discutie.
Insa partea tare abia acum vine. Ca sa intelegeti cat de cat
cum ma simteam: atunci cand incep sa am dureri de coloana simt junghiuri
groaznice in partea dreapta jos, incep sa-mi amorteasca toti muschii spatelui
pana cand nu-i mai simt, iar intr-un final durerile devin atat de crunte incat
nu ma mai pot misca. Cam asa ma simteam eu atunci. M-am asezat pe o banca si,
cu lacrimi in ochi, i-am spus ca efectiv nu mai pot merge. Raspunsul lui,
pentru care stiu ca merita o bataie sora cu moartea: “Uite, ia niste energizant
de la mine, ca o sa-ti treaca durerea. Si dupa ce te simti mai bine mergem
putin in Prater (parc de distractii), macar sa-l vad. Ca oricum o sa mergem
maine seara iar ca sa ma dau in toate alea ”. In clipa aia am facut o criza de
nervi, am inceput sa tip la el, sa-l balacaresc in tot felul si sa-i spun ca
este un idiot, cretin, tampit ^%*$W%&@%^, vede ca eu mai am putin si cad
lata si lui ii arde de Prater? In plus, e atat de redus mintal incat crede ca
niste dureri la coloana trec daca bei energizant? A inceput sa rada ca prostu’ si
spunea ca nu stie ce sa-mi faca. In secunda urmatoare m-am ridicat de pe banca
si, asa terminata cum eram, am pornit in cautarea unei statii de metrou ca sa
ma duc acasa. M-a ajuns din urma si tot el a sarit pe mine ca de ce plec de
langa el fara sa-i spun nimic si de ce nu-i raspund cand ma striga pe strada sa
ma opresc. A urmat o noua cearta dupa care, pentru ca eram prea proasta si-l
iubeam prea mult, a reusit sa ma impace. Tin minte ca eram in metrou, in drum
spre casa si, exact cand a ajuns metroul in statia unde se afla parcul de
distractii, l-am intrebat daca mai vrea sa mergem. Era un test pe care l-a
picat cu brio, pentru ca nici nu mi-am terminat bine fraza ca m-a luat de mana,
a iesit repede din metrou tragandu-ma dupa el si m-a dus in parcul de
distractii. El s-a dat in tot felul de tampenii, iar eu, ca sa nu spun ca n-am
venit degeaba, mi-am invins frica de inaltime, durerile, foamea si starea
generala de rau si m-am dat intr-un fel de roller-coaster pe apa. Atat va spun:
nu mai repet experienta cat oi trai :))
Dupa acea seara am decis ca merit ceva mai bun, insa n-am
vrut sa ma despart de el cat inca eram in concediu si sa devina totul si mai
naspa decat fusese deja. Am amanat momentul pentru cand am ajuns in bucuresti,
pentru ca am vrut sa ma gandesc bine daca pun punct relatiei, luam doar o pauza
sau ii mai dau o sansa.
L-am convocat la o discutie la cateva saptamani dupa
concediul dezastruos si i-am spus ca, initial, il chemasem cu gandul sa ne
despartim, insa m-am razgandit si am zis sa-i mai dau o sansa, pentru ca nu
sunt genul care sa dea bir cu fugitii de la primele probleme. Cand a auzit ca
vroiam sa-i dau papucii a inceput sa boceasca si m-a implorat cu cerul si cu
pamantul sa nu il parasesc, promitandu-mi ca se va schimba si va face si va
drege. Schimbarea a tinut doar vreo 2-3 luni, apoi a revenit la vechiul
comportament de prost-crescut.
Bonus: un filmulet cu mine, facut in Prater. Nu ma mai dau
niciodata in asa ceva :)).
Va pup si fiti frumoase
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu