Intalniri ratate - Lipitoarea "filozoafa"

     Hello, ladies.
     Va anuntam aseara pe FB ca astazi avem un invitat special la rubrica "Intalniri ratate". N-aveti idee cat sunt de mandra ca Iguanitza este una dintre cititoarele fidele ale acestei rubrici si, mai mult decat atat, s-a oferit sa scrie pe blogul meu micut.
     Asa ca astazi Iguanitza va fi cea care ne va delecta cu o "intalnire ratata" - de fapt, relatie, dar va las sa cititi si sa aflati singurele despre ce este vorba.
     Iti multumesc frumos, Iguanitza, pentru postarea de astazi si astept si alte intalniri ratate, daca mai ai :).

                                     Aceasta poza este luata de pe blogul Iguanitzei, de AICI

     "Iubesc rubrica "Întâlniri Ratate", în fiecare sâmbătă aștept postare cu nerăbdare și mă amuz la fiecare poveste!

     Cu siguranță toate am avut măcar o întâlnire ratată , când ne-am dorit să ne teleportăm cât mai departe de “partener” . Nici eu nu am fost scutită , și azi vreau să vă povestesc de fapt despre o …relație ratată :))

     Știți cum e, îți place de cineva și nu mai vezi / auzi  nimic în jur.

     Povestea mea are loc acum vreo 6-7 ani , pe vremea când am fost recrutată de o bancă și încercam să conving oamenii să își facă credit pentru locuințe…

     Țin minte totul perfect, ca și cum ar fi fost ieri … așa că, voi povesti cu lux de amănunte, ceea ce înseamnă că va fi o poveste destul de lungă.

     Era seară iar eu eram la training … după ce s-a terminat training-ul și m-am dus să semnez niște hârtii , l-am văzut pe O.  …zâmbitor, la costum , cu o dantură impecabilă ( e al doilea lucru la care mă uit la un bărbat, asta după ce îi analizez mâinile) și niște gropițe drăguțe atunci când zâmbea. Mi s-a pus pata imediat pe el și i-am zâmbit înapoi.  După câteva zile l-am reîntâlnit la bancă și i-am spus clar că îmi place de el și că aș vrea să ne vedem :).  A rămas puțin surprins, a zâmbit și am făcut schimb de numere.

     Nu îmi mai amintesc bine exact după câte schimburi de mesaje ne-am văzut , dar în scurt timp a avut loc și întâlnirea. Și m-am dus direct la el acasă … eram puțin șocată când am văzut unde am ajuns (era un cartier cu blocuri de ‘nefamiliști’ cum le spunem , sărăcăcioase și mai puțin îngrijite… nici apartamentul nu arăta grozav… și parcă nici el nu mai era la fel de atrăgător ca la costum..

      Evident, am început cu discuția  “cum ai ajuns la bancă?” , “îți place?” , “eu lucrez de atunci” și așa mai departe,  apoi ne-am luat cu tot felul de discuții. Trebuie să menționez și faptul că de obicei așa sunt mai timidă când e să fiu față în față cu un băiat ...nu prea am subiecte de conversație, însă mereu am avut un tupeu extraordinar de a agăța un băiat pe care mi se punea pata :))

     În fine , trecând mai departe, am observat că se tot uita (ca să nu spun holba) la mine și îmi zâmbea așa cu toți dinții . Am zis că omului îi place de mine, deci e bine. Am mai povestit despre filozofiile vieții și nu ne-am mai uitat la film că se făcuse târziu.

     Am plecat acasă, urmând să ne mai vedem . Și așa încet, a început relația noastră….ratată .

     La momentul ăla mi se părea ceva ok, dar apoi mi-am dat seama că parcă era prea de tot… pe lângă faptul că tipul filozofa mereu și se uita la mine cu o privire așa ciudată și zâmbea mereu , întâlnirile noastre aveau loc fie la el , fie prin aer liber, la plimbare, așa …eminescentini J)  La un moment dat , chiar l-am poreclit Eminescu și râdeam cu prietena mea de ce bazaconii scotea pe gură .

     Pentru că mă săturasem de plimbările aiurea prin parcuri , m-am gândit să îl duc în baruri și în club . Wrong move. Am ieșit cu colegii de la liceu la un bar , urmând ca apoi să mergem la club .. El întârziase puțin și eu l-am așteptat la bar. Când l-am văzut intrând pe ușă am rămas încremenită!  Doamne… deci avea o vestimentație horror !  Până atunci nu prea știam cum se îmbracă pentru că fie îl întâlneam după programul de la bancă, fie acasă unde era îmbrăcat lejer. Dar nu îi știam hainele de club !!! Deci a venit super parfumat , cred că consumase un tub de axe pe el,  cu un tricou super super mulat, din ăla de elastic, cu un tribal desenat pe el, cu niște pantaloni reiați și pantofi de ăia cu vârf ascuțit! Am crezut că intru sub masă !!!

     A venit vesel , cu zâmbetul până la urechi la mine, m-a luat în brațe, m-a pupat și stătea lipit de mine. Eu nu mai aveam chef de nimic în momentul ăla și nimeni nu și-a dat seama ce aveam…

     În fine, am ajuns în club , unde a stat lipit de mine , mă ținea tot în brațe , era de-a dreptul sufocant. Cireașa de pe tort a fost momentul în care a început să danseze! OMG! Deci eu nu dansez decât când sunt beată ,în rest stau și …beau și mă uit în jur.  Când l-am văzut pe O. dansând am crezut că îi pocnesc una. Am răbdat puțin, m-am tot dus la baie (momente în care mă  “conducea” cu privirea până când intram pe ușă) , la bar, încercam să conversez cu colegii mei , și la un moment dat i-am zis că eu nu dansez și să nu mai danseze nici el . La un moment dat a vrut să plece și i-am zis că eu mai rămân că îmi place în club. Mi-a zis că e obosit și a tăiat-o acasă, moment în care am început să savurez și eu seara :)) )

     Trecând peste alte întâlniri plictisitoare,  sar direct la întâlnirea când mi s-a luat toată ‘îndrăgosteala’ de el … Era seară, era frig, iarnă și domnul O. se gândise că ar fi bine să înghețăm puțin pe banca din parc… M-am întâlnit cu el într-un loc și când l-am văzut iar mă luase toți dracii ! Avea o geacă de iarnă (de fâș) cu 2 numere mai mari, pantaloni de stofă și pantofi … După ce am ajuns în parc, i-am ținut o mini teorie despre vestimentație și el a venit cu filozofia … Deci am rămas șocată și aveam impresia că sunt într-un film prost.

Mi-a spus că el nu pune preț pe haine și cum se îmbracă pentru că… a văzut un film care l-a făcut să se gândească la asta. Și mi-a povestit filmul, că un tip ce era plin de bani s-a decis să își doneze toate hainele și tot ce avea și să rămână cu un singur costum, o singură bluză, o singură haină , o singură pereche de pantaloni….. înțelegeți voi ideea. Și că de atunci s-a gândit și el că sunt oameni care nu au cu ce se îmbrăca și că de aia nu investește în așa ceva. I-am spus  că mi se pare o prostie, că ăla era un film și chiar nu cred că există oameni / milionari,  săraci , care să aibă câte o singură pereche de…

     Am văzut că discuția nu ducea niciunde și am lăsat-o așa… după care a început să îmi filozofeze despre cerul înstelat și despre Univers și alte cele….

     Ei bine, după seara aceea mi s-a pus capac …. Nu doar din cauza faptului că omul avea concepții aiurea, dar și din cauza faptului că era destul de sufocant, și de fiecare dată când ne întâlneam stătea ca lipitoarea prins de mine, de parcă aș fi fugit undeva.

     Well…în cele din urmă am fugit..din lumea lui  SF …. M-a mai căutat de câteva ori , am mai vorbit la telefon dar am găsit mereu scuze pentru a nu mă întâlni cu el (și între timp îl găsisem pe altul – despre care o să vă povestesc data viitoare, dacă îmi mai acceptă Ana poveștile hi hi )  .. La un moment dat a încetat și el cu telefoanele și mesajele …. Cam 2 luni , după care s-a trezit să mă sune să mă întrebe dacă ne putem vedea. Mă gândeam că era ceva serios sau voia să îmi spună ceva important…

     Am acceptat și ne-am văzut la un bar, la o cafea , seara. A venit îmbrăcat la costum direct de la bancă și când m-a văzut, a apărut și zâmbetul ăla (care nu mai era deloc „cute” )  ... A început cu întrebarea idioată „ce mai faci, nu te-am mai văzut de mult” etc... Aveam o față deloc prietenoasă și începuse să mă enerveze fiecare cuânt și gest .... L-am întrebat sictirită ce dorește, de ce m-a chemat în oraș și ... cu o față serioasă apare și întrebarea  : „Noi mai suntem împreună?”   O_o  moment în care am început să râd în hohote și l-am întrebat ce crede el :)). Și răspunsul uimitor : Cred că da, mai suntem împreună... L-am întrebat dacă glumește și  cum se gândește el că am mai fi împreună din moment ce NU ne-am mai văzut timp de DOUĂ luni și nici nu am mai vorbit la telefon / pe net / prin mesaje...

     I-a dispărut și zâmbetul ăla tâmp de pe față și a devenit serios și parcă dezamăgit. După 5 minute fiecare se îndrepta spre casa lui și nu ne-am mai auzit / văzut un timp..până am dat unul peste altul din întâmplare, ce ironie – în locul în care ne întâlnisem în seara în care îmi venise cu geaca cu 2 numere mai mari..."

                                                Va pup si fiti frumoase