Intalniri ratate - Doctorul de suflete

     Hello, ladies.

     Stiu ca trebuia sa postez de ieri “Intalniri ratate”, dar pe cuvant ca n-am avut timp sa scriu. Ca sa ma revansez, promit ca povestea de astazi sa fie una romantica si interesanta, cu un final semi-trist. Totodata, va fi destul de mult de citit, pentru ca trebuie sa fac o introducere “Intalnirii” de astazi.

     Stiti vorba aceea “dragostea din copilarie nu se uita niciodata”? Eh, in cazul meu nu e vorba chiar de dragoste, ci de o pasiune. De fapt, de o atractie reciproca inceputa in copilarie si care a rezistat de-a lungul anilor. Cat a putut si ea, saraca, pentru ca s-a stins pana la urma.

     O sa ii spun Stefan. Ne-am cunoscut la sfarsitul scolii generale prin intermediul vecinei sale, care se presupunea a-mi fi prietena cea mai buna. Timpul mi-a dovedit contrariul, dar asta este alta problema. Ne-am placut din secunda doi si, de atunci, s-a format o anumita legatura intre noi. Am devenit prieteni buni, desi ne vedeam rar si doar la liceu, ne faceam confidente, aveam aceleasi gusturi si ne placeam foarte mult. Nu era vorba de dragoste, ci de o atractie reciproca foarte puternica.

     Timp de patru ani am flirtat la greu de cate ori ne-am intalnit, dar totul a ramas la stadiul acesta, pana la sfarsitul liceului. Am fost invitata la ziua de nastere a cunostintei noastre comune care, in secret, era indragostita de el. Poate pentru ca ne marisem si deveniseram maturi, poate pentru ca asa am simtit pur si simplu, cert este ca la acel eveniment am avut o mica aventura. A stat lipit de mine intreaga seara, mi-a oferit mie flori, nu sarbatoritei indragostita in secret, a dansat cu mine… Si spun “mica” aventura pentru ca ne-am rezumat la saruturi si imbratisari, desi zau ca puteai sa tai cu un cutit atractia sexuala dintre noi. Bineinteles ca presupusa mea prietena s-a facut foc si para cand ne-a vazut si a facut o criza, dar hey, nu e vina mea ca nu mi-a spus pe cine iubeste :D. Momentul a trecut, am terminat si liceul si, cu timpul, am uitat de el.

     In 2007 m-am cuplat cu un tip, fost coleg de liceu cu mine si, culmea, fost coleg de clasa cu personajul de astazi. Am avut o relatie lunga cu el, despre care o sa va vorbesc alta data. Bineinteles ca el stia de atractia dintre mine si Stefan si, desi n-a recunost fatis, gelozia il rodea destul de bine. Din cand in cand, mergeam cu el la reuniunile sale de clasa, ii cunosteam pe toti fostii lui colegi, asa ca nu era un mediu strain pentru mine.    Inevitabil, si Stefan a venit cam la fiecare reuniune, iar atmosfera era una destul de ciudata: fostul gasea mereu cele mai indepartate locuri de Stefan, iar eu si cu el flirtam involuntar si incercam sa ne conversam, ignorand ca intre noi se afla o masa lunga si vreo 10 persoane. 

     Au trecut cativa ani, iar eu m-am despartit de fostul (evident :)) ). Intr-o zi eram la birou si cautam niste informatii pentru a scrie o stire, cand am realizat ca Stefan ar putea sa ma ajute cu ce am nevoie. Pierdusem numarul lui de telefon, asa ca am fost nevoita sa-mi sun fosta prietena ca sa-l obtin. Deloc bucuroasa, mi l-a dat, apoi m-a intrebat pe un ton sugrumat pentru ce imi trebuie. Nu am putut rata ocazia de a-i plati o polita veche si i-am spus scurt: “We’re fuck buddies” :))). Nu mai stiu ce-a balmajit, cert este ca mi-a inchis telefonul in nas – daca putea, cred ca mi-l trantea in figura :)). Stiu, stiu, sunt rea, dar credeti-ma ca si-a meritat-o.

     Revenim. Il sun, ii spun ce informatii vreau si, evident, a inceput “jocul”: “Ce obtin in schimb” – “Pai la ce te-ai gandit?” – “Hai sa incepem cu un suc” – “Incepem cu ce vrei tu”. Din pacate, el nu a reusit sa obtina informatiile de care aveam nevoie, dar a obtinut o intalnire cu mine. Ne-a luat o luna sa ne potrivim programul si sa iesim la un amarat de suc. 

     Moment penibil pentru mine, la intalnire: cobor din masina ca o diva ce sunt, trantesc usa si-mi cade oglinda retrovizoare :|. L-a bufnit rasul, s-a oferit sa mi-o lipeasca la loc, i-am zis ca rezolva tata. Vroiam sa plec mai repede de langa masina care m-a facut de ras :)). 

     Intalnirea a decurs normal, cu povestit ultimii ani, flirtat la greu si varsat amarul in ceea ce priveste relatiile esuate. Stefan fusese la un pas de a se casatori cu fata iubita, dar totul s-a anulat pentru ca l-a inselat. Mi-a spus ca nu mai are incredere in fete, ca vrea sa se vindece etc. Il intelegeam perfect, dar nu pentru ca patisem acelasi lucru, ci pentru ca stiam ce dureros e sa fii dezamagit. Ne-am mai intalnit de cateva ori, apoi am luat pauza o luna: se muta si avea nevoie de putin timp pentru a-si aranja noul apartament.

     Problema este ca atractia aia dintre noi tindea sa devina altceva si, fara sa ne dam seama, ne-am cam indragostit unul de altul. Ce ne oprea sa avem o relatie? Pai teama lui de a se implica intr-o relatie serioasa. Si de acum incepe intalnirea ratata.

     Dupa o luna in care nu ne-am vazut deloc, m-a invitat sa-i vizitez apartamentul, fiind foarte mandru ca a reusit sa si-l ia (aproape) singur. Ajungem la locul cu pricina si, brusc, am inceput sa am o stare usoara de nervozitate si simteam cum ma copleseste timiditatea – desi de obicei sunt stapana pe mine. Am discutat cateva banalitati, apoi m-a luat in brate si a inceput sa ma sarute. Timp de cateva minute m-am lasat in voia lui, apoi am oprit totul si l-am provocat la o discutie despre noi. Mi-a spus ca ii plac, ba chiar mai mult, dar nu stie ce vrea. A suferit prea mult si nu vrea sa riste o noua dezamagire, vrea sa se refaca. Nu stia daca poate sa-mi ofere o relatie serioasa, dar vroia sa fim impreuna si sa lasam timpul sa decida.

     Cuvintele lui nu m-au socat, nici macar mirat, pentru ca ma asteptam la asta din partea lui. Omul suferise, dar in acelasi timp simtea ceva si pentru mine. Intrebarea era: aveam rabdare sa-l astept si sa continui cu el ca si pana acum? Ei bine, nu, nu aveam rabdare. Desi ma indragostisem de el, mi-am dat seama ca eram deja satula sa astept 3 ani si jumatate maturizarea unui tanc, nu aveam chef sa stau sa vindec un altul.  I-am explicat ca nu am timp si nici rabdare sa astept si, oricat de mult mi-ar placea sa am o relatie cu el, nu am nici cel mai mic chef sa stau dupa el pana se decide ce vrea sa faca. In plus, nu sunt un doctor de suflete ca sa-l tratez si sa-l vindec. Nu am folosit chiar cuvintele acestea, dar esentialul s-a inteles. I-a fost greu sa renunte, nu de alta dar chiar si inainte de a pleca de la el a incercat sa se apropie de mine.

     Sincer, as fi preferat sa fie un nemernic si sa-mi spuna ca vrea doar sex, sau ca nu-si doreste decat o aventura si atat. Mi-a fost destul de greu sa-i spun “pas” pentru ca el de fapt este un baiat foarte bun si, probabil, daca as fi avut rabdare, am fi avut o sansa.

     Dar nu regret decizia pentru ca, poate, nu as mai fi fost aici, acum. Inca mai pastram legatura, dar vorbim destul de rar. Nu stiu inca daca si-a gasit fericirea si, daca nu s-a intamplat asta, sper sa se intample cat mai curand. 

     Iar pentru ieri a fost ziua lui, ii urez si aici “La multi ani” :)).

Va pup si fiti frumoase