Hello, ladies.
Stiti ca am niste probleme de sanatate mai grave care, din
cand in cand, ma tintuiesc la pat. Asa s-a intamplat si ieri, cand am avut o zi
foarte proasta din punct de vedere al sanatatii. Cu greu mi-am revenit spre
seara, cand am iesit la plimbare in speranta ca aerul ma va intrema. Acum ma
simt mai bine, cel putin in ceea ce priveste tensiunea, dar din pacate o astfel
de zi ma seaca atat de rau de energie, incat am nevoie de inca doua ca sa-mi
revin complet.
Tocmai de aceea postarea de astazi va fi scurta si la
obiect. Va aratam acum aproximativ o luna ce de bunatati am primit din tara,
iar printre ele se numarau si doua produse KaBea. De atunci le testez continuu
si, acum ca m-am lamurit in privinta lor, vreau sa va povestesc si voua despre
ele. Mai exact, despre un gel pentru ten si un sapun.
Produsele KaBea sunt 100% naturale si facute in casa, iar
cum eu ador astfel de lucruri, nu puteam rata ocazia de a nu le testa. Si nu-mi
pare rau, pentru ca pur si simplu le ador. Dar haideti sa le luam pe rand.
Ce spune KaBea:
“"Aloe Vera" este un gel pentru curatirea delicata
a tenului,ce nu agreseaza pielea,o lasa moale ,hidratata si curata. Datorita
uleiului de macadamia este bun pentru orice fel de ten.”.
Ce spun eu:
Gelul pentru ten “Aloe Vera” este intr-adevar foarte delicat
si nu am simtit nicio clipa ca mi-ar agresa in vreun fel pielea. Are exact
consistenta unui gel, este usor transparent, are un miros fresh si face destul
de multa spuma.
O cantitate de marimea unui bob de mazare este suficienta
pentru a va curata fata, se clateste usor, iar la final va veti simti fata mai
“usoara” si chiar va “scartai”, atat va fi de curata. In ceea ce ma priveste, mi-a
inchis cat de cat porii si mi-a curatat mare parte din punctele negre de pe
nas, iar fata mea arata mai proaspata si mai luminoasa.
Tenul meu este unul destul de ciudat, pentru ca in lunile reci
este foarte uscat, iar in perioada calda a nului este mixt / gras. Desi in
general urasc acest aspect la tenului meu, de aceasta data am fost chiar
fericita ca este atat de schimbator. De ce? Pentru ca am reusit sa testez gelul
atat cand am avut tenul uscat, cat si acum, cand a devenit gras.
Cum actioneaza asupra tenului uscat:
L-am folosit de 1-2 ori pe saptamana si pot spune ca am
simtit din plin cum imi hidrateaza pielea. Pentru a-mi curata fata, mi-am
umezit-o cu apa calduta, am turnat in palma gelul, iar apoi am masat usor
pielea pana cand a facut spuma. Mi-am clatit fata cu apa claduta, apoi cu un
jet de apa rece, dupa care mi-am tamponat tenul cu un prosop. Desi initial am
avut senzatia ca ma “tine” pielea, cand m-am uitat in oglinda am realizat ca
pielea nu mi se mai descuameaza ca in cazul altor geluri folosite, ci este
curata si hidratata.
Cum actioneaza asupra tenului gras:
Nu stiu cum sunteti voi, dar eu cand am tenul gras parca-l
simt mereu incarcat, murdar, intoxicat, chit ca ma machiez, chit ca nu,
indiferent daca mi-l demachiez o data sau de doua ori pe zi. Putine produse au
reusit sa ma scape de aceasta senzatie, iar gelul pentru ten de la KaBea este
unul dintre ele.
Pentru a-mi curata fata, folosesc de aceasta data si o periuta speciala pentru ten. Imi umezesc fata cu apa calduta, torn gel in
palma, inmoi periuta in gel, apoi imi masez pielea pana face spuma. Ma clatesc
cu apa calduta, apoi cu apa rece, dupa catre tamponez cu un prosop. In acest
caz, gelul pentru ten imi regleaza nivelul de sebuum, imi curata tenul de
punctele negre si imi inchide porii, pe cat posibil. Tenul nu luceste, ci are o
stralucire sanatoasa, de ten normal si atent ingrijit.
Imi place sa mai folosesc acest gel de fata pe post de
scrub, combinat cu putin malai sau putina cafea. Nu frec de nebuna tenul pentru
a scapa de impuritati, ci doar masez usor si delicat. Va spun sincer ca este
minunat si in aceasta combinatie.
Ingrediente:
AICI gasiti lista cu toate ingredientele 100% naturale
continute acest gel, precum si proprietatile lor.
Termen de valabilitate: 3 luni, de la 30.03 pana la 30.06.
Nici nu-mi aduc acum cat timp am folosit ultima data sapunul
pentru a-mi spala fata, din simplul motiv ca nu-I face bine tenului meu.
Insa cand am pus manuta pe sapunul “Spring”, am zis ca
trebuie sa-mi spal mutra cu el, sa vad ce si cum.
Cat timp am avut tenul uscat, n-a fost bine deloc. Mi-a
uscat pielea foarte rau si am avut nevoie de muuuullta crema SpaRustica pentru
a-mi hidrata tenul si a-l readuce la normal. Deci e big NO NO pentru fetele cu
ten uscat.
In schimb, imi place ce-i face tenului meu (acum) gras. Il
folosesc o data pe saptamana si imi simt pielea foarte curata si proaspata. Si
de data aceasta imi usuca o idee tenul, insa nu e nimic grav, iar senzatia
dispare imediat ce aplic o crema hidratanta.
Iar de cand ma spal pe maini cu el, nu am mai avut niciun
fel de problema: nu mi-a mai crapat pielea, nu am mai avut pete rosii, senzatie
de usturime. Pielea este moale, catifelata, hidratata si sanatoasa.
Sapunul este destul de grasun si are un miros primavarativ
superb si foarte puternic. Nu deranjant, ci doar puternic si persistent.
Ingrediente:
AICI gasiti proprietatile ingredientelor.
In concluzie, eu sunt foarte multumita de produse si am de
gand sa cumpar mai multe chestiute de la KaBea. Va recomand ambele produse,
puteti sa le achizitionati cu incredere si va asigur ca nu veti regreta.
Pana una-alta, eu am pus ochii pe corectorul KaBea si pe un
nou produs minune, pe care insa inca n-am voie sa vi-l dezvalui. Dar promit ca
imediat cum va fi disponibil va voi spune despre ce este vorba, il voi cumpara
si-l voi testa.
Voi ce ati folosit pana acum de la KaBea? Sau ce doriti sa
cumparati?
P.S. Disclaimer: Toate pozele din aceasta postare imi apartin 100%. Nu am avut timp sa pun watermark-ul pe ele, insa imediat cum o voi face, le voi inlocui. Pozele nu pot fi preluate si publicate decat cu instiintarea si acordul meu.
Va pup si fiti frumoase
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu