joi, 5 ianuarie 2012

"Cocktail" pentru parul gras - Masca regeneranta si absorbanta cu argila


In ultima vreme am cam neglijat partea de ingrijire a blogului, iar astazi vreau sa-mi iau revansa. Nu stiu daca v-am mai spus, insa eu am parul nu doar rar, ci si gras. Atat de gras, incat sunt nevoita sa il spal cam la doua zile, trei in cel mai bun caz. Stiam ca argila are proprietati absobante si de regenerare, asa ca m-am gandit sa incerc urmatorea masca de par, un fel de 2 in 1. A functionat mai bine decat credeam, caci dupa ce am folosit-o, mi-am spalat parul abia dupa cinci zile. Iata despre ce este vorba.

Ce va trebuie?
Ou, lapte, ulei de masline, ulei de ricin, drojdie si argila. Cantitatile sunt urmatoarele: un galbenus, 2 linguri de lapte, 3 linguri ulei de masline, o lingura de argila, o lingura ulei de ricin si o jumatate cub de drojdie. Va recomand sa omogenizati mai intai drojdia cu laptele pentru a obtine o pasta, apoi adaugati si restul ingredientelor.






Cum procedati?
Masca trebuie aplicata pe parul uscat si foarte bine pieptanat, neaparat descurcati toate nodurile. Intindeti pasta pe par, de la radacina pana la varfuri, masand scalpul usor. Acoperiti-va parul cu o casca de dus (sau o punguta), apoi inveliti-l cu un prosop cald. Acesta din urma va ajuta ingredientele sa actioneze mai bine asupra firului de par si scalpului. Masca trebuie lasata sa isi “faca” treaba cam o ora. Apoi va clatiti parul bine, samponati si aplicati balsam. 



Rezultatul:
In timpul spalarii si dupa uscarea cu foehn-ul, parul va parea rigid si poate putin aspru. Insa dupa ce il coafati, folosind peria sau placa (eu am optat pentru placa, as usual), parul va deveni foarte moale si matasos la atingere, va arata mult mai sanatos si va capata stralucire. Si cel mai important, se va ingrasa mult mai greu.





NOTA:
Daca nu aveti parul gras, aceasta masca poate fi folosita si doar ca una regeneranta. Trebuie doar sa puneti o lingurita de argila, in locul unei linguri.

Later edit: Rezultatele acestei masti sunt imediate, ca atare nu este nevoie sa o faceti mai des de o singura data pe saptamana.


                     Va pup si fiti frumoase

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...