Hello, ladies.
Sunt atat de fericita ca am parte de o vreme superba, ca am renuntat la paltoane, fulare groase si in sfarsit pot purta sacouri. Si, desi am fost la un pas sa ma las doborata de astenia de primavara, am decis ca acest frumos nu ar trebui sa ne deprime, ci sa ne inspire. Iar pe mine la inspira la cat mai multe postari :).
In alta ordine de idei, astazi este sambata, deci va prezint un nou episod din "Intalniri ratate". Daca nu stiti despre ce este vorba in "Intalniri ratate", sau cine este Andra, cea care le povesteste, va invit sa dati click pe sectiunea Chit Chat a blogului si sa aflati mai multe.
Iar acum, enjoy :)
Andra |
"Salutare girls!
Ce am sa va povestesc astazi s-a intamplat relativ recent, anul trecut prin
toamna.
Eram in tatonari cu un tip, Cosmin, dar era clar ca nu isi avea sensul,
asa ca m-am hotarat sa pun punct intalnirilor.
Intr – o seara l-am chemat sa stam de vorba, am mers undeva, am discutat
si i-am explicat ca s-a terminat povestea. El, vizibil iritat, m-a dus acasa.
Ajunsi in fata blocului, am coborat din masina sa fumam o ultima tigara
impreuna :)).
Telefonul, cheile de la casa si tigarile mele au ramas pe scaunul din
dreapta. Continuand discutia despre motivele despartirii, la un moment dat, s-a
enervat spunand ca el nu accepta ideea si ca sa ma urc in masina. I-am zis ca
nu are nici un sens, ca o lungeste aiurea, ca hotararea e luata. Nimic! “Andra,
urca-te in masina!”. Eu nu, el da, pana imi spune ca daca nu ma urc in masina
el pleaca. Pentru ca deja ma enervase cu atitudinea lui infantila, i-am zis:
“OK, da-i drumu’ si dispari! – Nu te urci? – NU!”. Si uite asa a plecat omul cu masina, dus a fost… Eu, relaxata, gandindu-ma ca
nu are cum sa nu se intoarca sa imi dea ce aveam la el, ma duc pe banca din
fata blocului si astept. La cateva minute il vad ca vine, incetineste si
pleaca!!! Imi venea sa imi dau cu pumnii in cap, nu m-am gandit ca nu o sa ma
vada pe banca, din cauza tufisurilor :))
Precizez ca era 3 dimineata!!! Am inceput sa ma gandesc: telefon nu am,
este tarziu nu pot deranja pe nimeni, sa sun la interfon sa o trezesc pe mama
nu prea imi venea (in 27 de ani NICIODATA nu am trezit-o din somn, sub nici un
motiv! Si stiam ca o sa faca spume!!!).
Si uite-o pe Andra cum statea se uita in sus, poate e treaz careva, sa
dorm pe banca iar nu e bine :)). Ma rugam sa vina careva din oras…nimic.
Oricum o dadeam, finalul tot ala era: trebuie sa o trezesc pe mama…
Asa ca imi fac curaj si sun la interfon..si sun…si sun…si tot sun. Eu stau la etajul trei si vreau sa va spun ca auzeam pana jos cum suna interfonul in casa. Pana
s-a trezit femeia, pana si-a dat seama ce se intampla, pana s-a dat jos din
pat…
Intr – un final raspunde, eu spasita: “Mami, deschide te rog!”. Se
inchide interfonul…nimic. OK, incerc din nou, aceeasi placa, iar se inchide!!!
OK!!! Din nou…si se repeta faza de vreo 3-4 ori. La un moment dat, iese mama pe
balcon, eu, aproape in soapta: “Arunca-mi cheile…”
De parca nu ma simteam indeajuns de RAHAT incepe mama, care by the way,
are tignal frate!: “Nu iti arunc nimic! – Hai mama, te rog.. – Sa dormi afara,
m-ai trezit! – OK, dar arunca-mi cheile"…si tot asa pret de cateva minute. Intr
– un final imi arunca cheile. Intru in casa si ma ia: “-Dar cheile tale unde
sunt? Pai…le-am uitat…”.
Ma dezbrac repede si ma gandesc ca nu am telefonul, sa imi pun alarma sa
ma trezesc dimineata (adica peste 4 ore) sa ma duc la munca, asa ca profit ca
mama s-a dus la bucatarie si iau telefonul ei. Vazandu-ma ca ies de la ea din
camera cu telefonul, ma ia din nou la intrebari: “Auzi, dar cu telefonul meu ce
treaba ai? – Pai stii…m-am certat cu Cosmin si…cheile si telefonul sunt la el…”.
I-a picat fata si reactia a fost: “Cum adica telefonul si cheile de la casa
sunt la el? Tu esti proasta?!?!”. Ca sa ma scot, i-am zis ca maine mi le aduce, ca nu e problema :)). BA DA, era problema, sa va zic de ce: numarul lui de telefon nu il
aveam, logic, facebook nu, messenger nu (el nu este net addicted). Deci, de
unde dracu il iau pe omul asta?!
Si pentru ca nu aveam destul gandurile incurcate o aud pe mama: “Nu stiu
cum faci, ce faci, mie imi aduci MAINE
cheile de la casa! Si sa vezi ce rad daca nu iti mai vezi telefonul! Fara chei
sa nu apari maine
acasa!”.
A doua zi, ajung la birou si primul lucru pe care l-am facut a fost sa
sun pe numarul meu. Suna dar nu raspundea. Am mai rugat pe cineva sa sune, sa
insiste – nimic!
Ca sa fie treaba completa, imi amintesc ca nu prea mai aveam baterie la
telefon, o liniuta si deja ma anunta ca se descarca. M –au luat toate emotiile
si transpiratiile!
Seara, ajung in fata blocului si ma duc direct la o vecina: “Fata, suna
si tu pe numarul meu ca am uitat telefonul la unu’”. Telefonul inchis! M –am
schimbat la fata….
Si ce imi vine in cap…ii zic tipei ca ma duc sa ma schimb bla bla si sa
iesim afara, pe banca la o tigara si o barfa, in speranta ca va aparea printul
cu cheile si telefonul meu.
Ma duc acasa, mama m-a luat direct: CHEILE? Ii zic: “Vine mai tarziu si
mi le aduce, am vorbit…” :))
In fine, ies afara, stateam ca pe ghimpi, parca nu imi pasa de telefon
cat de chei…
Ca sa nu mai o lungesc, intr-n final a venit, mi-am recuperat lucrurile
si a fost totul OK.
Cu el am terminat-o, va imaginati ce spume am facut in momentul cand a
venit. L-am intrebat de ce nu a raspuns la telefon, ca sunasem toata ziua.
Raspunsul: “Cine sunt eu sa raspund la telefonul tau? – Mda, ai si tu
dreptate..” :))
Urmatoarea zi ma suna vecina mea sa ma intrebe daca sunt ok, daca am
luat telefonul si cheile. Eu foarte relaxata zic da… la care ea spune: “Fata,
nu am vrut sa iti spun aseara, dar ma gandeam, ce dracu faceai daca nu mai
aparea? Oricum, a fost super baiat!”. Eu la fel de relaxata ii zic: “Nu aparea,
asta era…- Cum asta era?! Ramaneai fara telefon, Doamne fereste, daca era vreun
nenorocit te trezeai si cu casa sparta!”
Nu, omul nu este nenorocit, doar ca nu s-a potrivit cu planurile mele :))
Va pup!"
Va pup si fiti frumoase
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu